CE CRED PENTICOSTALII

"Prea iubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna" Apostolul Iuda.  

1.      BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Este compusă din Vechiul şi Noul Testament. Este singura autoritate infailibilă în materie de credinţă (2 Timotei 3.16). Biblia e colecţia unor cărţi recunoscute şi folosite de biserica creştină ca fiind revelaţia lui Dumnezeu şi descoperirea voii Lui faţă de omenire. Oamenii au vorbit de la Dumnezeu îndemnaţi de Duhul Sfânt (2 Petru 1.21; Galateni 1.11.12). Biblia se compune din 66 de cărţi : Vechiul Testament–39 de cărţi, iar Noul Testament–27 de cărţi. Ea cuprinde cărţi istorice, poetice, şi profetice. Credem că Biblia este autentică din:  1.) superioritatea învăţăturilor ei2.)descoperirile arheologice care au confirmat că o serie din cele cuprinse în ea – ţări, popoare şi localităţi, azi dispărute, – sunt adevărate (descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă din 1947); împlinirea profeţiilor – în mod special cu privire la venirea şi viaţa Domnului Isus. Biblia are aproximativ 40 de autori, care au scris-o în decurs de 1500 de ani. Fiecare autor era condus şi inspirat de Duhul Sfânt (Ioan 5.39,46 ; Psalmul 119.11, 105; Deuteronom 4.2). 

2.      SFÂNTA TREIME

 Este un singur Dumnezeu veşnic, în trei persoane : Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Marcu 12.29; Isaia 45.21,22; Exod 3.14 Matei 28.19; 1Ioan 5.7; 2Corinteni 13.14).   DUMNEZEU TATĂL – este Creatorul tuturor lucrurilor, Duh, Viaţă, Lumină, Dragoste, Inţelepciune, Dreptate, Adevăr şi Sfinţenie. El nu poate fi văzut, nici pătruns de mintea omenească, însă poate fi cunoscut prin Cuvântul Său scris – Biblia. În dragostea Sa cea mare, L-a trimis pe Fiul Său în lume să sufere, să moară pentru răscumpărarea celor păcătoşi (Apocalipsa 4.11; Efeseni 3.9; Ioan 3.16; 4 :24; Exod 34.6; Evrei 4.13; Matei 22.37). DUMNEZEU FIUL – a venit să sufere şi să ridice păcatele celor ce cred în El, împăcându-ne cu Dumnezeu şi dăruindu-ne mântuirea. La trei zile după moartea Sa a înviat. S-a înălţat la cer, stând la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru credincioşi; le pregăteşte un loc în cer. El va veni a doua oară să ridice Biserica Sa, şi va fi Judecătorul viilor şi al morţilor (Ioan 1.29; 1Corinteni 15.3, 4; Evrei 7.25; 9.28; Fapte 10.42).   DUMMEZEU DUHUL SFÂNT – este o Persoană reală, ca şi Tatăl şi Fiul. În lucrarea de mântuire a omenirii, El e locţiitorul Domnului Isus pe acest pământ. Din punct de vedere al autorităţii şi divinităţii, Duhul Sfânt este egal cu Tatăl şi cu Fiul. Doar în planul de mântuire are un rol deosebit. El îl cheamă, îmbracă, conduce şi învaţă pe credincioşi. El dă putere credincioşilor în diferite slujbe duhovniceşti (Ioan 14.16; Fapte 2.1-4; 13.2; 20.28; Evrei 2.1-4; 9.14; 1Corinteni 2.10; 12.13; Romani 8.9, 16; Ioan 1.32).  

3.      ÎNGERII

 Ei sânt făpturi duhovniceşti create de Dumnezeu fără păcat şi puse în slujba Sa. Ei îndeplinesc diferite slujbe, atât pentru cei chemaţi la mântuire, cât şi pentru cei care au dobândit mântuirea. Ei sânt în acelaşi timp împlinitorii voii lui Dumnezeu executând hotărârile Lui în ce priveşte pedepsirea celor răi (Geneza 19.15; Evrei 1.14; Matei 13.39-41, 47, 50; 25.31). Îngerii nu se căsătoresc şi nici nu mor (Luca 20.34-36). Există diferite funcţii date de Dumnezeu între îngeri (Iuda 9; Romani 8.38; Efeseni 3.10). Unii îngeri au căzut şi sânt liberi, lucrând cu Diavolul în lume, iar o parte din îngerii căzuţi sânt legaţi în adânc (2Petru 2.4; Iuda 6). Sfârşitul îngerilor răi care nu şi-au păstrat sfinţenia înaintea lui Dumnezeu şi au căzut va fi iazul de foc (Matei 25.41; Apocalipsa 20.10). 

4.      DIAVOLUL sau Satana

 A fost odata Lucifer aurorei; mândrindu-se a căzut şi astăzi e căpetenia îngerilor răi care şi-au părăsit locul şi au căzut. El amăgeşte întreaga omenire, e ucigaş, ispititor, înşeală, pârâtor şi mincinos. El a fost biruit prin jertfa Domnului Isus şi soarta lui şi a îngerilor lui e aruncarea în iazul de foc şi chinuirea lor în veci (Isaia 14:12-14; Iuda 6; Apocalipsa 13:9; 20:10; Evrei 2:14; Matei 25:4). 

5.      CREAREA OMULUI ŞI CĂDEREA LUI ÎN PĂCAT

 Omul a fost creat de Dumnezeu bun, drept şi liber (Genesa 1:26-27), creat din ţărâna pământului, aceasta fiind un act de creaţiune a lui Dumnezeu, şi nu o evoluţie (Matei 19:4). Omul e format din trei părţi distincte: 1.) Duh – partea omului care poate distinge; 2.) Suflet- partea emotivă (Psalmul 42:1-6) – afecţiunea, dorinţa, voinţa, emoţiile;  3.) Trup – supus morţii. El conţine simţurile şi e cortul sufletului şi a duhului- va fi înviat din morţi. Omul a fost înşelat de Satan şi a căzut în păcat. Căderea sa a atras toţi oamenii în păcat. Din această stare omul nu se poate izbăvi singur, decât prin jertfa Domnului Isus. Păcatul, sub orice formă s-ar prezenta, e urmat de consecinţe. El este boldul morţii şi atrage după sine pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu (Romani 6:23; 5:12; Eclesiastul 7:29, Genesa 3; Fapte 4:12; Apocalipsa 2:18; Isaia 43:7). 

6.      HARUL LUI DUMNEZEU

  Este bunătatea şi dragostea pe care Dumnezeu a arătat-o prin Domnul ISUS faţă de cei păcătoşi. Nimeni nu se poate mântui prin propriile sale fapte, binefaceri, sau prin faptele Vechiului Testament, ci numai prin Harul lui Dumnezeu care ne învaţă (Tit 2:11,12; Ioan 1:17; Efeseni 2:5-9; Fapte 15:11)

7.      CREDINŢA (Evrei 11:1; 2 Corinteni 4:18)

   (Evrei 11:1; 2 Corinteni 4:18) Conform Noului Testament, credinţa e tăria adevărului Biblic pe care îl cunoşti. Credinţa e de obârşie divină. Ea se primeşte de la Dumnezeu prin descoperirea lui, şi nu prin concepţii şi închipuiri omeneşti. Credinţa vine în urma auzirii Cuvântului şi trebuie să crească (2 Tesaloniceni 3:2; Romani 10:17; Iuda 3; Iacov 2:14-22; 2 Petru 1:1). Ocredinţa doar intelectuală, aşa cum o au şi demonii, nu este de ajuns (Galateni 5:6). Cea adevărată cuprinde cunoştinţa voii lui Dumnezeu şi împlicare cu fapta (2 Tesaloniceni 2:13, 1 Petru 1:22) şi pentru care adevăraţi creştini se luptă să o păstreze ca la început (Iuda 3). 

8.      POCĂINŢA

 Este schimbarea gândirii, scopului şi a poziţiei faţă de Dumnezeu. Este un ordin divin şi înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de la căile rătăcite, căinţa pentru viaţa trăită în păcat şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu. Trebuie să aibă loc o despărţire de păgânitate şi faptele păcătoase. Pocăinţa e adevărată doar dacă e din inimă, sinceră, căutând să îndrepte greşelile comise faţă de aproapele. O pocăinţă sinceră mărturiseşte şi părăseşte păcatul (Marcu 1:15; Isaia 1:16-19; 55:7; Plg. 3:39, 40; Tit 2:11-13; Fapte 2:38; Proverbe 28:13). Ea afectează întreaga personalitate şi schimbarea trebuie să aibă loc în:             1. gândire (Luca 15:17);              2. sentimente (2 Corinteni 7:10);              3. voinţă (Luca 15:20).  

9.      NAŞTEREA DIN NOU

 Pentru ca omul să poată trăi după voia lui Dumnezeu şi pentru ca firea lui cea veche să fie dezbrăcată de puterea ei, el trebuie să fie născut din nou, din Dumnezeu. Chiar din punct de vedere omenesc nimeni nu se naşte pe el, ci e născut. Această trasformare sufletească e efectuată de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 3.3-5; 2 Cor 5.17; Tit 3.5). Numele celor născuţi din nou sunt scrise în Cartea Vieţii (1 Ioan 3.7-10; 1 Cri 13.1-3; Luca 10.20; Ap 20-12). 

10.  IERTAREA 

Este un atribut dumnezeiesc, prin care se dovedeşte bunătatea lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi. Cei care se întorc la El pot primi iertarea. Ei trebuie să mărturisească şi să părăsească păcatul, rugându-se pentru a fi iertaţi. Odată păcatul iertat păcătosul se simte uşurat şi fericit. Mărturisirea în Biserica locală se face la Păstor şi fraţi ordinaţi (1 Ioan 1.19; Fp 10.14; Ps 31.1,2; Ap 1.5; Rom 5.9; Is 43.25; 44.22).

 11.  SFINŢIREA 

Înseamnă despărţirea cu totul de păcat şi punerea de o parte pentru Dumnezeu. Biblia declară că orice om întors la Dumnezeu, curăţat, iertat şi născut din nou este considerat ca sfinţit prin jerfa Domnului Isus. Pe de altă parte, sfinţirea începe odată cu pocăinţa şi naşterea din nou, continuând apoi toata viaţa. Sfinţirea se realizează prin sângele lui Isus şi prin lucrarea Duhului Sfânt (1 Cor 1.2; 6.10,11; Ioan 17.17; 1 Ioan 1.7; 1 Pt 1.2). Este opusă voii lui Dumnezeu folosirea alcoolului (Ef 5.18; Pv 20.1; 23.20,30; Isaia 5.11,12; Luca 21.34) şi fumatul distrug sănătatea trupului, care e Templul Duhului Sfânt (1 Cor 6.19; Gal 5.19-21). 

12.  RUGĂCIUNEA 

Este legătura directă a omului cu Dumnezeu şi expresia dorinţei după El. Adevarata rugăciune este cea izvorâtă dintr-o inimă curată, şi nu învăţată pe de rost. Închinătorii adevăraţi se roagă în duh şi adevăr. Păcatele ascunse, când nu îi iertăm pe alţii, sau lucrul cerut care nu e după voia lui Dumnezeu, împiedică ascultarea rugăciunii de Dumnezeu. Biblia interzice închinarea la sfinţi sau îngeri (Ioan 4.24; Iacov 5.16; Ps 32.3-5; Ap 19.10; Col 2.18). 

13.  POSTUL 

Abţinerea de la mâncare şi băutura de orice fel. El are ca scop însoţirea rugăciunii pentru apropierea de Dumnezeu. Adevăratul post e acela care izvoreşte din inima persoanei, şi nu acela care îi este impus. O impunere de posturi lungi şi istovitoare este contrară voii lui Dumnezeu. Mai presus decât postul prin care cineva îşi chinuieşte sufletul şi trupul este postul facerii de bine şi milosteniei (Is 58.6,7;). 

14.  BOTEZUL ÎN APĂ

 Biserica Penticostală are trei acte de cult: 1) Botezul în apă; 2) Cina Domnului; 3) Spălarea picioarelor. “A boteza” vine de la “baptizo” al limbii greceşti, care înseamnă “a scufunda, a afunda, a înveli cu lichid”. Botezul în apă este poruncit de Domnul Isus. Acest botez îl oficiază păstorii bisericii, celor care cred şi vor a-L asculta  pe Dumnezeu. El este simbol al morţii faţă de păcat şi al învierii la o viaţă nouă. Oricine crede potrivit Evangheliei depline urmează această poruncă Biblică, cerâd să fie botezat. Se administrează în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, printr-o singură scufundare în apă (Mt 28.19; Mc 16.16; Rom 6.3,4; Fp 10.47). Copiii credincioşilor aduşi la binecuvântare (Mrc 10.13-16, Numeri 6.22-27). 

DE CE TREBUIE SĂ NE BOTEZĂM?  

1. este poruncit Mt 28.19 şi este planul lui Dumnezeu pentru noi Lc. 7:30;2. ISUS s-a lasat botezat - Mt. 3:13-16;3. Dumnezeu a confirmat botezul lui ISUS - Luca 3:22;4. apostolii l-au practicat şi învăţat Fp 2.38,41 ; 16.33 ; 19.1-6. 

15.  CINA DOMNULUI

  Este instituită de Domnul Isus prin întemeierea noului legământ şi reprezintă jerfa lui pentru omenire. Cei care participă la cină trebuie să ştie că vrednicia lor este în baza jerfei lui Isus, dar fiecare este dator să se cerceteze pe el însuşi când ia cina. Actul cinei se poate oficia ori de cate ori e posibil, fară deosebire de zile sau date, se oficiază de slujitori investiţi pentru aceasta (Mt 26.26-29; 1 Cor 11.13-29). 

16.  SPĂLAREA PICIOARELOR

 În timpul cinei, Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor. El nu este doar un obicei tradiţional al Israelului. Duhul Sfânt ne adevereşte că actul acesta trebuie practicat în semn de umilinţă, dragoste frăţescă şi conştient că este un proces de purificare spirituală (Ioan 13.1-17; Fp 2.42; 1 Tim 5.10). 

17.  RUGĂCIUNEA PENTRU BOLNAVI ŞI UNGEREA CU UNTDELEMN

 Este un aşezământ rânduit de Domnul Isus şi de apostoli  (Mc 6.12,13; Iac 5.14,15). Biblia ne arată că bolile sunt cauzate de faptul că păcatul a intrat în lume şi e posibil chiar daca cel bolnav nu a păcătuit, boala să fie ca urmare a căderii primului om. Pentru cei care cred, vindecarea intră în acelaşi plan de mântuire ca şi iertarea păcatelor. De aceea Biblia prevede ca, în caz de boală, credincioşii pot chema presbiterii să se roage pentru ei, ungându-i cu untdelemn în Numele Domnului. Aceasta nu înseamna ca noi combatem ştinta sau asistenţa medicală (Mt 8.16,17; Mc 2.15-17,18; Is 38.21).  CAUZA PENTRU BOLI: 1) păcat; 2) atac al Diavolului; 3) călcarea unor legi naturale; 4) o pedeapsă a Domnului; 5) bătrâneţea.  CĂI DE VINDECARE: 1) naturală: adică cu contribuţia noastră prin tratament, odihnă (dar vindecarea numai de la Dumnezeu vine); 2) supranaturală: vindecarea prin intervenţia lui Dumnezeu  ca răspuns la rugăciune. 

18.  BOTEZUL CU DUHUL SFÂNT

 Trebuie să facem o distincţie între Duhul Sfânt a treia persoană din Trinitate, şi botezul cu Duhul Sfânt (darul Duhului Sfânt). La pocăinţă sunt chemaţi cei nemântuiţi spre a sluji Domnului (Fp 17.30), pe când botezul cu Duhul Sfânt e îmbrăcarea celor născuţi din nou (deja mântuiţi) cu putere de sus (Lc 24.48,49; Fp 1.8). E o experienţă unică deosebită de pocăinţă şi naştere din nou (numai după ele). Semnul iniţial al botezului cu Duhul Sfânt este vorbirea în alte limbi (Fp 2.1-4; 10.44-46; 19.1-6). Vorbirea aceasta în limbi (ca dar al Duhului Sfânt) este o vorbire fluentă, curgătoare şi inteligibilă, cel care vorbeşte este pe deplin conştient; nu este în stare de transă sau extaz. Botezul cu Duhul Sfânt este o imbrăcare cu putere de sus pentru a face voia lui Dumnezeu, cu pace lăuntrică şi o bucurie de nedescris, cu curaj deosebit de a mărturisi. Acest botez trebuie cerut şi aşteptat într-o viaţă sfântă şi curată (Mt 3.11; Fp 1.4,5,8; 2.4; 19.1-6; 1 Tes 5.19; Gal 5.16). 

19.  ROADA DUHULUI SFÂNT

 Recolta unei vieţi sfinte. După ce am devenit copiii lui Dumnezeu, trebuie să ne lăsăm cârmuiţi de Duhul Sfânt. Acolo unde nu este roada Duhului Sfânt nu poate fi o viaţă plăcută lui Dumnezeu nici daruri sau lucrare adevarată a Duhului Sfânt. Roada este necesară pentru identificarea relaţiei cu Dumnezeu (Gal 5.22,23; 1Cor 13.1-3; Mt 7.20; 1Iona 2.9-11).  

20.   DARURILE DUHULUI SFÂNT

 Darurile Duhului sunt împărţite după voia Sa şi ele nu sunt abilităţi ereditar trasmise (1Cor 12.11). Darurile ajută la propovăduirea Evangheliei. Nu toţi credincioşii primesc aceleaşi daruri, însă toţi sunt chemaţi la a le dori şi a umbla pe calea cea mai alesă, a dragostei. Roada Duhului depinde de noi sau trebuie neapărat să o avem pentru a fi siguri că suntem mântuiţi, pe când darurile le primim după voia Duhului Sfânt pentru zidirea bisericii, nu pentru slava sau câştigul celui ce le are (1Cor 12.8-11; 28-31; 13.1-3; 14.12,33,39,40; Ev 2.4; Rom 12.6). Chiar dacă în vremurile din urmă vor fi mulţi prooroci mincinoşi (Mt 24:11) asta nu exclude existenţa celor adevăraţi care lucrează şi azi după rânduiala exprimată in cap. 12-13-14- din 1Cor. 

21.  BISERICA LUI DUMNEZEU

 Este întemeiată de Domnul Isus. Ea îi cuprinde pe credincioşii tuturor timpurilor, care L-au urmat cu credinţă şi pocăinţă. Înfierea în Biserica adevărată o face Duhul Sfânt, prin naşterea din nou. Termenul de biserică are două sensuri: 1) biserica locală; 2) biserica universală (1Cor 1.2). Capul Bisericii este de a vesti Cuvântul şi a realiza aplicarea principiilor Împărăţiei lui Dumnezeu între oameni (Ef 1.22,23; 5.23-25; Fp 20.28; Ev 12.23; Mc 16.15-20; Rom 14.17). Intrarea în biserică se face în urma pocăinţei şi a botezului în apă. 

22.  SLUJBELE DUHOVNICEŞTI ÎN BISERICĂ

 Dumnezeu a rânduit în biserică diferiţi slujitori care, măcar că se deosebesc prin serviciul pe care îl fac, aparţin alături de ceilalţi credincioşi aceluiaşi corp spiritual. Dintre aceşti slujitori fac parte: păstorii, prezbiterii şi diaconii. Cei aleşi în aceste slujbe trebuie să fie conştienţi, ei şi biserica, sunt chemaţi de Domnul. De asemenea trebuie să aibă calităţi deosebite. Înainte de a fi puşi în lucrare, ei trebuie să fie ordinaţi prin punerea mâinilor şi rugăciune (Ef 4.11; 1Cor 12.12-30; 1Tim 3.1-13; 4.14; 5.17; Ev 13.17; 1Tes 5.12; Ez 3.17). Orice alte posibile “ordinări sau investiri” sunt in afara Bibliei şi deci neacceptate şi condamnate. 

23.  DISCIPLINA ÎN BISERICĂ 

Fiecare membru este dator şi obligat să primească tot felul de îndemnuri, mustrări şi chiar punere sub disciplină, în cazul când se abate de la morala bisericii şi de la învăţătura sănătoasă a Evangheliei depline. Scopul disciplinei în biserică este să-l ridice pe cel căzut sufleteşte şi să menţină în biserică autoritatea morală, buna rânduială, dragostea şi legătura frăţească (Mt 18.15-18-; 1Tes 5.14,15; 2Tes 3.14,15). După ce s-a încercat totul pentru însănătoşirea unui membru căzut în păcat şi când el nu mai prezintă nici o garanţie de viaţă spirituală, biserica e datoare să-l excludă din sânul ei. Prin excludere, el pierde calitatea de membru. ABATERI CE IMPUN MĂSURI DISCIPLINARE: 1) morale: minciuna, furt, beţie, desfrâu, crimă (Rom 1.28-32; Gal 5:17-19, 1Cor 5.1-3); 2) viaţa dezordonată (2Tes 3.6-16); 3) lăcomia de orice fel (1Cor 5.11); 4) desconsiderarea autorităţii bisericii şi lucrătorilor ei (Lc. 16.31; 1Tes 5.12,13; Ev. 13.17); 5) absenţa îndelungată de la viaţa bisericii (Ev. 10.21); 6) dezbinătorii care lovesc în unitatea biserici (Fap. 20.29,30; 1Ioan 2.19; Tit 3.9,10); 7) învăţături false (1Ioan 4.1-6; 2Ioan 7; Gal. 1.9; 2Tes. 2.16-18). Pe cel care se căieşte din toată inima de abaterile sale şi comunitatea are dovezi că s-a îndreptat, că a fost iertat de Domnul pentru faptele sale, că se supune tuturor rânduielilor şi cere să fie reprimit, comunitatea îl poate reprimi. La reprimire, starea sa trebuie examinată cu multă atenţie. 

24.  DĂRNICIA

 Din punct de vedere biblic noi nu suntem posesori, ci doar administratorii lui Dumnezeu (Ps 24.1; 1Cor. 6.19,20). Dărnicia este o reacţie absolut normală faţă de iubirea lui Dumnzeu. Ea e o rânduială biblică în baza căreia fiecare credincios este dator să susţină biserica şi lucrarea Domnului (1Cor. 16:1; Ev. 7.4-10). Exemplul oamenilor, chiar înainte de Legea Vechiului Testament (Gen. 14.20), în timpul Vechiului Testament (Mal. 3.8-10), şi evident al Domnului Isus (Mt 23.23) sunt suficiente pentru cei ascultători. Învăţăturile Noului Testament arată foarte clar că lui Dumnezeu îi aparţinem cu totul şi că adevăraţi Lui copii au oferit cel puţin a zecea parte din tot venitul lor (Gal. 6.6-8; 1Cor. 16.2; 2Cor. 8.1-8; 9.7; Fp. 20.35; Lc 6.38). Dărnicia nu substitue roada Duhului ci e dovadă a maturităţi spirituale şi un izvor de binecuvântare pentru cel credincios. 

25.  DUMINICA - ZIUA DOMNULUI

 În această zi, fiecare credinicos este dator să participe la servicile divine ale bisericii locale, pentru a primi zidirea sufletească. Aşa după cum lucruri vechi testamentare erau “umbra lucrurilor viitoare” şi aveau să fie implicate în persoana şi lucrarea Domnului Isus, tot aşa Sabatul (Ez. 20.12) indică spre odihna care se primeşte prin credinţa în Domnul Isus. Duminica, Isus a înviat din morţi, şi biserica primară se strângea pentru serviciile divine (Ioan 20.19-26; Fp 2.1; 20.7; 1Cor 9.27; Ev. 4.1). 

26.  SIMPLITATEA 

Biblia ne învaţă să fim cumpătaţi şi cuviincioşi în toate lucrurile. Credincioşii trebuie să urmarească a fi un exemplu pentru societatea în care trăiesc în toate compartimentele vieţi (Rom 12.1,2; Iacov 4.4; 1Cor. 9.27; Tit 2:11-13).Conform Sfintelor Scripturi noi nu avem dreptul de a critica sau judeca rânduielile altor Biserici (Marcu 9:38-40). 

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”Romani 4:3

În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea,n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.Romani 4:13

 Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.Galateni 3:7 Pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.Galateni 3:14 

Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu,şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”Iacov 2:23

 Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Ilie, Isaia, Ieremia, Ioan Botezătorul, Apostoli (ucenici Domnului), Pavel şi mulţi alţi. Au crezut au avut credinţă că ce a spus Dumnezeu este sfânt Nu au nesocotit cuvântul lui DumnezeuAu ascultat întocmai porunca lui Dumnezeu Şi au fost socotiţi neprihăniţi. 

Nu te va mântui cultul, datina, religia, legea or obiceiuri.

DOAR.

Să ne dea Domnul credinţă. 

A Domnului să fie slava în veci de veci.

AMIN.