Din filele istoriei

La data de 29 mai 1946, printr-un memoriu înregistrat la Ministerul Cultelor, sub nr. 24849, un grup de fraţi penticostali au solicitat recunoaşterea unei asociaţii de credinţă penticostală sub denumirea de : "Biserica lui Dumnezeu Apostolică" cu sediul în Bucureşti. Memoriul înaintat a fost însoţit de o scurtă expunere a principiilor de credinţă precum şi de statutul de organizare internă al "asociaţiei". În baza avizului favorabil purtând numărul 32 din data de 24 iunie 1946 al Consiliului de inspectori (din Ministerul Cultelor) precum şi a avizului Contenciosului, Ministerul Cultelor prin decizia nr.39253, publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 08 august l946 recunoaşte asociaţia ca legală şi aprobă funcţionarea ei.Iată o copie după acestă decizie a Ministerului Cultelor- un document istoric de o remarcabilă valoare pentru orice creştin penticostal care se doreşte a fi cât mai informat: "Noi, Ministru Secretar de Stat la Departametul Artelor şi Ad-Interim la Departamentul Cultelor. Având în vedere cererea Asociaţiei religioase "Biserica lui Dumnezeu Apostolică" zisă şi Penticostală, din România, înregistrată la Ministerul Cultelor sub no. 24.859 din 1946, cum şi Scurta Expunere a principiilor de credinţă şi statutul de organizare internă a acestei asociaţiuni. Având în vedere avizul no. 32 din 24 Iunie 1946 al Consilului de Inspectori şi Avizul Contenciosului dat în legatură cu cererea susnumită:

 În baza art.I, din Legea no. 384 pentru organizarea Ministerului Cultelor şi art. 24 din Legea pentru Regimul General al Cultelor din 1928:

 Decidem:

  Art.1---Biserica lui Dumnezeu Apostolică zisă şi Penticostală din România, cu sediul în Bucureşti, str. Ecaterina Bazilescu 155, se recunoaşte în mod provizoriu că asociaţia religioasă până la apariţia noii legi a cultelor, putând practica liber toatele actele de cult, bucurându-se de deplina libertate de funcţionare şi manifestare religioasă.

 Art.2---Asociaţia religioasă menţioanată în toate actele şi acţiunile sale publice, va respecta limba şi calendarul oficial al Statului, legile şi regulamentele în vigoare, ordinea publică şi bunele moravuri, evitând ori ce acte de prozelitism faţă de alte culte sau asociaţii religioase.

 Art.3---Mărturisirea de credinţă şi statutul de organizare al asociaţiunii, puse de acord cu prevederile legii pentru regimul general al cultelor, se vor publica în Monitorul Oficial ulterior.

 Art.4---D-l Director al Cultelor este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni." Ministru Ad-Interim(ss) M. Ralea No.39253

CULTUL PENTICOSTAL - Biserica lui Dumnezeu Apostolica

Penticostalismul este o continuare a mişcării de "redeşteptare" a credinţei, care a avut loc în secolul trecut. Pe la 1900, predicatorul american Charles F. Parham a început să susţină că asupra celor credincioşi coboară Duhul Sfânt, aceştia căpătând darul vorbirii în limbi ne învăţate (glosolalia). Conform Bibliei, acest dar a fost primit de apostoli în ziua cincizecimii (ziua coborârii Duhului Sfânt, Rusaliile). Întrucât a cincizecea zi se traduce în limba greacă prin "penticosta", adepţii noii mişcări religioase au adoptat denumirea de penticostali. Din S.U.A. mişcarea penticostală s-a răspândit şi în Europa, mai ales în Germania şi Norvegia. Numărul credincioşilor a crescut relativ repede, de la circa 1.000 în 1906 la peste 350.000 în 1936. Prima comuniune penticostală din România a apărut în localitatea Păuliş, judeţul Arad, în anul 1922. În pofida unor persecuţii la care a fost supusă înainte şi mai ales în timpul celui de al doilea război mondial, credinţa penticostală s-a extins treptat în mai multe regiuni ale ţării, în special în nordul Moldovei, în Banat şi Crişana. Asociaţia credincioşilor penticostali s-a constituit în anul 1924. Şi acest cult, ca şi celelalte culte evanghelice, a avut de suferit, mai ales în timpul celui de al doilea război mondial, când mulţi păstori au fost trimişi în închisoare s-au lagăre. După 23 august 1944, Cultul Penticostal funcţionează în legalitate. În anul 1950, Biserica Penticostală a fost recunoscută legal. Conform credinţei penticostale, la baza vieţii spirituale a fiecărui credincios trebuie să stea convertirea personală, după care, apoi, se face botezul prin cufundare în apă, în numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Ceea ce constituie specificul acestui cult este propovăduirea şi exercitarea botezului cu Duhul Sfânt, care se primeşte în urma rugăciunilor prin stăruinţă şi credinţă că primeşti acest dar de la Dumnezeu, mărturisirea experienţei darurilor Duhului Sfânt, care pot sa-şi facă simţită prezenţa în cadrul serviciilor divine, precum şi obţinerea vindecărilor divine prin rugăciune, cu credinţă.

Organizarea cultului are la bază sistemul centralizat, respectându-se autonomia bisericească locală. Cultul are o conducere colectivă centrală, reprezentată de Consiliul bisericesc format din 21 membri şi de Comitetul executiv format din 7 membri, în frunte cu un preşedinte. Aceste organe sunt alese în cadrul Adunării generale elective, forul cel mai înalt de conducere a cultului, care se întruneşte o dată la 4 ani. Bisericile locale au ca intermediar între ele şi conducerea centrală şase comunităţi regionale : Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj, Oradea şi Suceava. Pregătirea păstorilor se face la nivel universitar, în cadrul Institutului Teologic Penticostal, care funcţionează în Bucureşti. De asemenea, cultul dispune de trei seminarii teologice liceale şi de două şcoli postliceale. Potrivit recensământului din 1992, Cultul Penticostal număra circa 220.000 credincioşi (la începutul anului 1995, datele cultului indicau un număr de 380.000 credincioşi). În cadrul cultului sunt 1.343 biserici şi 7879 filii, deservite de 354 păstori. În fruntea unei biserici se află un păstor sau mai mulţi, în funcţie de numărul membrilor şi un comitet ales de fiecare Biserică. Alţi slujitori mai sunt: prezbiterii şi diaconii, subordonaţi păstorului. Biserica Penticostală are ca organ de presa oficial "Cuvântul Adevărului". De asemenea, editează cărţi cu conţinut religios, cărţi pentru exercitarea cultului, cărţi pentru instruirea slujitorilor în seminarii şi în Institutul Teologic Penticostal. Cultul întreţine legături cu Bisericile Penticostale din Europa, în cadrul Conferinţelor Penticostale Europene, făcând parte şi din Comitetul acestor Conferinţe, în calitate de membru, în care îşi are reprezentanţi, precum şi cu Asociaţia Teologică Penticostală Europeană. Pe plan mondial, participă la Conferinţele Penticostale Mondiale. Relaţii speciale întreţine cu organizaţia Penticostală Mondială "Church of God", cu sediul la Cleveland (Tennessee) - S.U.A., datorită mai multor asemănări doctrinare şi organizatorice.

Denumirea oficială CULTUL PENTICOSTAL sau BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICA

Scurt istoric:

Cadrul istoric şi religios în care apar penticostalii coincide cu începutul secolului XX şi mediul baptist. Întemeietorul penticostalismului modern a fost Carol Parham, un păstor baptist din California. El a început să predice o "nouă revărsare a Duhului Sfânt" sau o nouă Cincizecime (Pentecostes = Cincizecime, momentul pogorârii Duhului Sfânt, la cincizeci de zile după învierea Domnului, de unde şi numele de penticostali). Astfel susţinea că Duhul Sfânt s-a şi pogorât deja peste 13 persoane la 3 ianuarie 1901. Destul de rapid, cultul s-a răspândit şi în Europa, mai întâi în Norvegia, apoi în Germania, prin păstorul luteran Johann Paul, convertit la noua doctrină ţi care a devenit conducătorul sectei în Germania. Penticostalii îşi revendică originea în însăşi întemeierea Bisericii creştine la Pogorârea Duhului Sfânt, mai ales prin practicarea "vorbirii în limbi". În funcţie de locul unde se află, de numărul de membrii sau de tradiţii locale, penticostalii sunt cunoscuţi sub mai multe denumiri: Credinţa apostolică, Adunarea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, Biserica Penticostală a Sfinţilor, Biserica Evangheliei Depline, Biserica Salem şi altele. Prima publicaţie "Vestitorul Evangheliei" a fost editata la Akron, în statul Ohio. În momentul de faţă sunt răspândiţi în toata lumea, au comunităţi destul de mari în America Latină şi în Africa. Desfăşoară o misiune foarte activă prin mijloace moderne, au peste tot locaşuri de cult moderne, se ocupă cu educaţia copiilor şi tineretului, au înfiinţat orfelinate, case pentru bătrâni, institute de dezalcoolizare, tipăresc reviste, cărţi, iar "misionarii" desfăşoară un intens prozelitism, penticostalii fiind astăzi una dintre cele mai active şi mai mari mişcări religioase pe plan mondial.

 Apariţia în România:

 Ideile penticostale au pătruns în ţara noastră din Ungaria. Primul român, considerat întemeietorul penticostalilor la noi, a fost arădeanul Pavel Budeanu, plecat înainte de 1910 în America, unde a ajuns în contact cu penticostalii si a îmbrăţişat doctrina lor. Întors în ţară, cu sprijinul unor maghiari mai înstăriţi a întemeiat prima comunitate. Un alt personaj important a fost pastorul baptist Ioan Bododea din Brailiţa, care, atras de "vorbirea în limbi", abandonează baptismul şi se intitulează "şeful" Bisericii lui Dumnezeu cea Apostolică. Traduce o profesiune de credinţă penticostală intitulată "Declararea fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu", iniţiază doua tipărituri "Glasul adevărului" şi "Ştiinţa sfinţilor". În 1925, prin decizia Ministerului Cultelor şi Artelor, au fost interzişi în România, dar, cu toate acestea, au funcţionat clandestin; au fost scoşi în afara legii şi în anul 1942. O parte din ei s-au organizat în cadrul cultului baptist, în timp ce alţii, în ascuns, îşi ţineau adunările noaptea. În 1945, într-o conferinţă la Arad, s-a decis înfiinţarea Asociaţiei Religioase Penticostale şi reeditarea revistei "Vestitorul Evangheliei". În fruntea asociaţiei a fost ales Gheorghe Bradin, ca preşedinte. În 1949 existau trei organizaţii: Asociaţia "Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală", asociaţia "Creştinii botezaţi cu Duhul Sfânt" şi asociaţia "Ucenicii Domnului Isus Hristos". În 1950 au primit recunoaşterea juridică sub numele de Cultul Penticostal sau Biserica lui Dumnezeu cea Apostolică. După 1989, prin reîntoarcerea unor penticostali plecaţi în Apus şi prin înlocuirea capilor "compromişi", mişcarea penticostală a devenit mult mai activă.

Doctrina:

 Între cele mai importante învăţături ale penticostalilor, pe lângă cele menţionate la început şi care sunt comune tuturor cultelor neoprotestante, putem aminti: traducerea penticostală (versiunea Cornilescu) a Bibliei singura admisă, Duhul Sfânt ca temelie a concepţiei penticostale şi Botezul cu Duhul Sfânt care se poate primi şi prin punerea mâinilor; atunci când botează cu apă practică o singură afundare. Cina Domnului se oficiază cu azimă şi must. Practică "spălarea picioarelor", conducătorii sunt pastorii şi diaconii, respectă duminica şi alte sărbători, mântuirea se realizează prin Harul lui Dumnezeu, faptele bune (milostenia) au valoare mântuitoare, cred în împărăţia de 1000 de ani pe care Hristos o va întemeia împreună cu credincioşi adevăraţi. Practică "vorbirea în limbi" si "tălmăcirea limbilor", date prin Duhul Sfânt.

Exemple spirituale

1 - Hotărâre:

Noi vom dovedi angajamentul pentru Hristos prin ordinea spirituală pe care o vom practica. Vom dovedi angajamentul nostru faţă de Trupul lui Hristos prin loialitatea noastră pentru Dumnezeu şi prin angajamentul nostru faţă de Biserica Sa. Vom demonstra angajamentul nostru în a lucra pentru Hristos printr-o bună administrare a darurilor şi slujbelor încredinţate.

2 - Practica spirituală:

Disciplina spirituală invocă practici ca rugăciunea, lauda, adoraţia, mărturisire, post, meditaţie şi studiu. Prin rugăciune noi experimentăm încrederea noastră în Dumnezeu, şi recunoaştem dependenţa noastră totală faţă de El atât pentru nevoile noastre cât şi pentru nevoile altora (Mt. 6:5-15; Luca 11:1-13; Iacov 5:13-18). Prin închinarea noastră personală cât şi publică, noi binecuvântăm pe Dumnezeu având partăşie cu El şi suntem binecuvântaţi zilnic cu bogăţii spirituale şi creştere în Hristos. Prin postul periodic noi ne apropriem de Dumnezeu, prin a ne supune pe noi înşine sub controlul Duhului Sfânt în toate ramurile noastre de activitate. (Mt. 6:16-18; 9:14-17; Fapte 14:23). Prin mărturisirea păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu noi suntem asiguraţi de iertare Divină (1 Ioan 1:9-10; 2:1-2). Prin meditaţia şi studiul Cuvântului noi sporim în creşterea noastră spirituală şi ne pregătim pe noi înşine în a ajuta pe alţii să înveţe adevărurile Bibliei (Iosua 1:8; Ps. 1:2; 2 Tim. 2:15).

3 - Loialitate faţă de Dumnezeu şi ataşament faţă de Biserică:

Viaţa de ucenic creştin cheamă la deplina ascultare faţă de Trupul lui Hristos. Noi suntem una cu ceilalţi credincioşi din Biserică în a adora, a lăuda pe Dumnezeu şi a asculta de Cuvântul Său (Mt. 18:20; Ioan 4:23; Evrei 10:25). Duminica este ziua specială de închinare a creştinilor. Ca ziua Domnului aceasta comemorează învierea lui Hristos din morţi şi trebuie destinată pentru închinăciune, părtăşie, servicii divine, învăţătura Evangheliei şi proclamare. (Mt. 28:1; Fapte 20:7; Rom. 14:5-6; 1 Cor. 16:2; 2 Cor. 8:1-24). Este datoria noastră de a respecta şi preţui pe cei care Hristos i-a pus mai mari peste noi în Biserica Sa (1 Tes. 5:12-13; Evrei 13:7-17): Liderii trebuie să exercite autoritatea lor prin exemplu propriu şi nu printr-o atitudine de stăpân peste turma Domnului (Mt. 20:25-28; 1 Petru 5:1-4). Creştinii nu au dreptul de a participa la vreo societate sau club care au practici nefondate biblic (1 Petru 4:4; 1 Ioan 2:15-19).

 4 - Fiind buni administratori:

 Scriptura încurajează economia şi simplitatea, iar risipa şi ostilitatea sunt condamnate. (Isaia 55:2; Mt. 6:19-23). Trăirea unei vieţi plăcute lui Dumnezeu necesită înţelepciune, economie, folosirea binecuvântărilor naturale, incluzând timpul, talentul şi banii (Efes. 5:16; Col. 4:5). Toată munca noastră şi timpul nostru liber trebuie să onoreze Numele lui Dumnezeu (2 Tes. 3:6-13; 1 Tim. 5:13; 1 Cor. 10:31). Ca buni ispravnici trebuie să folosim darurile noastre spirituale cât şi cele naturale în a glorifica pe Dumnezeu (Rom. 12:3-8; Efes. 4:11-16; Mt. 25:14-30; 1 Petru 4:9-11; 1 Cor. 12:1-11; 1 Cor. 12:27-31). Ca nişte buni administratori trebuie să recunoaştem că folosirea cu înţelepciune a banilor este o parte esenţială a creştinilor în a trăi o viaţă cumpătată (Mt. 7:11; Iacov 1:17; 1 Cor 4:2).

Puritatea morală

1 - Angajament:

Noi ne angajăm în acele activităţi care glorifică pe Dumnezeu în trupul nostru şi prin care se evită declanşarea în noi a poftelor firii pământeşti. Vom citi, vom privi şi vom asculta acele lucruri care vor avea un efect pozitiv pentru viaţa noastră spirituală.

2 - Glorificând pe Dumnezeu în trupurile noastre:

 Conform Sfintelor Scripturi trupul nostru este Templul Duhului Sfânt, iar noi trebuie să glorificăm pe Domnul în trupurile noastre (Rom. 12:1-2; 1 Cor. 6:19-20; 10:31). Acceptarea sau trăirea în păcate ca beţia, uciderea, furtul, vrăjitoria, curvia, homo-sexualitatea, ura, invidia, gelozia, bârfa, mânia, vorbe murdare, comportări fireşti care nu glorifică pe Dumnezeu, etc. sunt interzise. (Rom. 1:24; 1 Cor. 6:9-10; Gal. 5:19-20).

3 - Citind, vizionând, ascultând:

Literatura pe care o citim, programele pe care le vizionăm şi muzica pe care o ascultăm afectează profund simţurile, gândirea şi comportamentul nostru. Un creştin nu trebuie să fie tentat de a privi sau viziona programe ori spectacole de natură demoralizatoare (Rom 13:14; Fil. 4:8). Aceasta determină prin urmare pe creştini să citească, să privească şi să asculte acele lucruri care inspiră şi instruiesc fiinţa umană spre un nivel înalt de viaţă spirituală şi morală.

4 - Beneficiu spiritual, bunăstarea:

 Folosirea timpului liber din viaţa unui credincios trebuie să fie caracterizat de acele activităţi care edifică atât individul cât şi Trupul lui Hristos (Rom. 6:13; 1 Cor. 10:31-32). În consecinţă noi avem convingerea că este bine ca un creştin să evite anumite locuri, practici şi activităţi în special acelea care apelează la firea pământească şi care duc la compromiterea mărturiei creştine (2 Cor. 6:17; 1 Tes. 5:21-22; 1 Ioan 2:15-17).

Integritatea Personală

1 - Angajament:

Noi vom trăi într-un mod ce inspiră încredere şi responsabilitate, manifestând Roadele Duhului şi căutând să manifestăm caracterul lui Hristos în toată comportarea noastră.

2 - Responsabilitate şi încredere:

 Un creştin trebuie să fie un om de încredere şi în acelaşi timp o persoană care să-şi respecte cuvântul dat (Mt. 5:37; 1 Petru 2:11-12). Hristos prin învăţătura şi exemplu Său ne-a arătat că trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştrii, să cinstim pe fraţii noştrii şi să trăim în aşa fel încât prin felul nostru de trăire să fie îndemnaţi să vină şi alţii la Hristos (Mt. 5:43-48; Rom. 12:10; 1 Ioan 3:16; Mt. 5:16; 1 Cor. 11:1). Orice lipsă a unei bune comportări în viaţa noastră va fi judecată de toţi care o vor vedea (Mt. 7:16-20; Luca 13:6-9; Ioan 15:1-8). Isus în relaţia Lui cu alţi oameni a demonstrat acceptare, compasiune şi iertare (Ioan 8:11; Mt. 9:36; Marcu 6:34; Luca 5:20).

Responsabilitatea familială

1 - Angajament:

Noi vom acorda prioritate deplină responsabilităţii faţă de familie prin păstrarea în sfinţenie a căsătoriei şi prin menţinerea ordinei în familie.

2 - Priorităţi în cadrul familiei:

Familia ca bază relaţiilor umane, este o instituţie fundamentală pentru societate şi Biserică (Gen. 2:18-24). Ea este de origine Divină fiind instituită de Dumnezeu. Familiile noastre ar trebui să stabilească câteva moduri de devotament familiar şi să se străduiască să trăiască şi să menţină un mediu creştin în cadrul familiei (1 Tim. 3:3-4; 5:8). Practicarea disciplinelor creştine şi a virtuţiilor ei trebuiesc începute din viaţa de familie (Deut. 6:6-7).

3 - Sfinţenia căsătoriei:

Căsătoria este instituită de Dumnezeu şi este o unitate spirituală în care un bărbat şi o femeie sunt legaţi de Dumnezeu pentru a trăi împreună ca unul singur (Gen. 2:24; Marcu 10:7). Din cauza caracterului ei Divin, căsătoria este un angajament pe viaţă. Împotriva divorţului Biblia are argumente şi motivaţii clare (Mt. 5:32; 19:9) Implicarea sexuală înainte de căsătorie, atât cu viitorul partener de căsătorie, cât şi cu o alta persoană este strict interzisă de Scriptură (Exod 20:14; 1 Cor. 6:15-18). Înţelegând sfinţenia căsătoriei, partenerii trebuie să se străduiască a menţine fericită, armonioasă şi sfântă legătura lor. Dacă se vor întâmpla să apară tendinţe de divorţ, Biserica trebuie să fie aceea care să acţioneze repede în a arăta dragoste, inţelegere şi sfat pentru a împiedeca aceasta. (Mt. 19:7-9, Mc. 10:2-12; Rom. 7:2-3; 1 Cor. 7:2, 5, 10, 11).

4 - Ordinea Divină în cămin:

 În ordinea lui Dumnezeu, bărbatul este capul familiei, soţia fiindu-i dată ca ajutor potrivit, împreună au datoria de a-şi educa şi creşte copiii iar copiii au datoria de a asculta şi cinsti părinţii. (Gen.1:27,28; 1Cor.11:3; 1Ptr. 3:7) În vederea menţinerii armoniei în cadrul familiei, ordinea creată de Dumnezeu în vederea responsabilităţilor fiecărui membru trebuie respectată (Efes. 5:22-31; Col. 3:18-20; Efes. 6:1-4; Exod 20:12).

Comportare moderată

1 - Angajament:

Vom practica în viaţă o comportare moderată şi ne vom abţine de la activităţi şi atitudini care ar ofensa pe alţii sau care ar conduce la vicii sau înrobire.

2 - Cumpătarea:

Cumpătarea sau stăpânirea de sine este una din virtuţiile de bază a oricărui creştin (1 Cor. 9:25; Tit 1:8; 2:2). Ea face parte din roada Duhului Sfânt în viaţa celui credincios (Gal. 5:22-23). Sfintele Scripturi ne învaţă că toate acţiunile şi toată activitatea noastră trebuie să fie sub controlul Duhului (Fil. 4:5-8; Efes. 4:26-29). Exercitarea autodisciplinei reflectă puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră (1 Cor. 9:27; 2 Petru 1:5-11).

3 - Comportarea ofensivă:

Biblia ne arată că noi trebuie să fim sensibili la nevoile şi sentimentele altora, demonstrând prin aceasta dragostea noastră faţă de ei (Mt. 22:39; Rom. 12:9-21; 13:10; Fil. 2:3-5). Este necesar un control continu asupra comportamentului nostru în aşa fel încât să nu jignim pe nimeni (Rom. 14:13-21; 1 Cor. 8:9-13). Toleranţa şi respectul trebuie să fie caracteristici în relaţiile noastre (Rom. 14:2-3; 1 Cor. 8:8; Efes. 4:2; Col. 3:13; 1 Tim. 4:1-5).

4 - Adeziune şi înrobire:

Unul din avantajele primare ale libertăţii noastre în Hristos este eliberarea noastră de forţele negative (Ioan 8:32-36; Rom. 6:14; 8:2). Noi suntem sfătuiţi a nu ne pune din nou sub robie (Gal. 5:1). Un creştin trebuie să se abţină total de la orice lucru sau orice activitate care ar putea întina trupul nostru care este Templul Duhului Sfânt sau care ar putea domina şi înrobi sufletul care a fost făcut liber în Hristos (Prov. 20:1; Isaia 28:7; 1 Cor. 3:17; 5:11; 2 Cor. 7:1; Iacov 1:21).

Înfăţişarea modestă

1 - Angajament:

Noi vom demonstra principiile Biblice ale modestiei înfăţişându-ne şi îmbrăcându-ne într-un mod prin care vom spori mărturia noastră creştină şi vom evita mândria.

2 - Modestia:

 Conform cu ideea biblică, modestia este o virtute sprirituală lăuntrică ce dă dezgust la orice este necurat şi nepotrivit, asigură control în gândire, se manifestă în conduită şi în special în purtare şi îmbrăcăminte (Efes. 4:25, 29, 31, 32; 1 Tim. 2:9-10). Modestia include ceea ce se vede în aparenţa noastră, îmbrăcăminte, vorbire, conduită şi poate fi aplicată la toate situaţiile.

3 - Înfăţişare şi îmbrăcăminte:

 Viaţa noastră, caracterul şi imaginea noastră personală sunt reflectate de felul şi modul în care noi ne purtăm şi ne îmbrăcăm. Sfatul Scripturii în această privinţă este clar, îmbrăcămintea trebuie să fie modestă şi decentă (Rom. 12:2; 1 Tes. 5:22-23; 1 Petru 3:3-4). Ca oameni născuţi din nou, avem datoria de a lupta împotriva poftelor firii pământeşti şi de a evita stilul de viaţă imoral (Gal. 5:13-21; 1 Petru 2:11; 2 Petru 1:4) Frumuseţea unui creştin nu stă în îmbrăcăminte extravagantă, purtarea bijuteriilor, folosirea articolelor cosmetice, ci în relaţia noastră cu Hristos (Iacov 2:1-4).

Obligaţii sociale:

1 - Angajament:

 Obiectivul nostru este îndeplinirea obligaţiilor noastre faţă de societatea în care trăim prin a fi buni cetăţeni şi a căuta să corectăm nedreptatea socială prin felul nostru de viaţă.

2 - Fiind buni cetăţeni:

Învăţătura Sfintelor Scripturi precum şi ascultarea noastră de Dumnezeu ne obligă a ne comporta într-un mod responsabil ca şi cetăţeni ai ţării în care locuim (Marcu 12:13-15, 17; Rom. 13:1-7; 1 Petru 2:13-17). Sprijinim legea civilă şi ordinea, susţinem conducătorii noştrii în respect rugându-ne pentru ei, participând în şcoli publice, exercitând dreptul de vot în activităţile guvernamentale, etc. Legea lui Dumnezeu este supremă, dar noi ascultăm de legile ţării în care trăim până acolo unde contravin cu legile lui Dumnezeu (Fapte 5:29).

3 - Corectând nedreptatea socială:

 Dragostea pentru alţii şi recunoaşterea egalităţii tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu ne îndeamnă la sprijinul şi ajutorarea celor neprivilegiaţi, flămânzi, neglijaţi, persecutaţi, oprimaţi, etc. (Fapte 10:34; 17:26; Mt. 22:39; Rom. 13:8-10). În toate comportările şi activităţile noastre, noi trebuie să fim receptivi la nevoile omeneşti şi împotriva discriminărilor economice şi rasiale. Fiecare membru are libertatea să se închine şi să participe la activităţile Bisericii, indiferent de rasă, culoare, sex şi nivel social sau profesional. (Luca 10:30-37; Ioan 1:17).

4 - Protejând sanctitatea vieţii:

Noi suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu atât de viaţa noastră fizică, cât şi de a altora. Întrucât Dumnezeu este singurul creator al vieţii, numai El are dreptul de a decide când ea se sfârşeşte (Ps. 31:14; Exod 20:13; Eclesiastul 8:8). Este ferma noastră convingere că abandonarea bătrânilor, debililor mintal, bolnavilor cronici şi a altor infirmi, pentru motive personale, aranjamente sociale sau avantaje economice, sunt din punct de vedere moral şi creştin un păcat. Chiar mai mult, noi credem că este responsabilitatea noastră ca şi creştini de a proteja pământul şi resursele lui (Gen. 1:26-29).

ANGAJAMENTE DOCTRINARE

1 - Pocăinţa - Marcu 1:15; Luca 13:3; Fapte 3:19.

Pocăinţa este schimbarea gândirii, a scopului şi a poziţiei în bine faţă de Dumnezeu. Este o porunca divină şi înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de pe căile rătăcitoare a firii umane, căinţa pentru viaţa trăită în păcat şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu. O pocăinţă sinceră mărturiseşte şi părăseşte păcatul - Marcu 1:15; Isaia 1:16-19; Tit 2:11-13; Fapte 2:38. Pocăinţa transformă întreaga personalitate şi schimbarea trebuie să aibă loc în:

1.Gândire - Luca 15:17;

2.Sentimente - 2 Cor. 7:10;

3.Voinţă - Luca 15:20.

 2 - Naşterea din nou - Ioan 3:3; 1 Petru 1:23; 1 Ioan 3:9.

Pentru ca omul să poată trăi după voia lui Dumnezeu şi pentru ca firea lui cea veche să fie dezbrăcată de puterea ei, el trebuie să fie născut din nou, adică din Dumnezeu - Tit 3:5. Transformarea sufletească în fiinţa omului este efectuată de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ioan 3:3-5; 2 Cor. 5:17., Iacov 1:18.

3 - Înnoirea - Romani 12:2.

 Este transformarea făcută de Duhul Sfânt în inima celui ce crede în Dumnezeu.

4 - Justificarea - Rom. 5:1; Tit 3:7.

Prin credinţa în Domnul Isus şi acceptarea jertfei Lui Dumnezeu, Tatăl te socoteşte ca fiind neprihănit - adică fără nici o vinovăţie înaintea Lui.

5 - Sfinţirea

-Sfinţirea de drept:

E darul ceresc în urma faptului de a fi socotit neprihănit de Dumnezeu. Rom. 5:2; 1 Cor. 1:30; 1 Tes. 4:3; Evrei 13:12. Biblia declară că orice om întors la Dumnezeu, curăţit, iertat şi născut din nou este considerat ca sfinţit de Dumnezeu Tatăl, prin jertfa Domnului Isus Hristos. 5.2. Sfinţirea practică - Luca 1:75; 1 Tes. 4:7; Evrei 12:14. Sfinţit înseamnă despărţit cu totul de păcat şi pus deoparte pentru Sfinţirea începe odată cu pocăinţa şi naşterea din nou şi este un proces care continuă toata viaţa. Sfinţirea se realizează prin sângele lui Isus, prin lucrarea Duhului Sfânt şi prin Cuvânt. 1 Cor. 1:2; 6:10-11; Ioan 17:17; 1 Ioan 1:7; 1 Petru 1:2.

6. Botezul în apă - Mt. 28:19; Mc. 1:9-10; Fapte 8:36-38, Ioan 3:22

Oricine crede potrivit Evangheliei urmează această poruncă biblică, cerând să fie botezat în apă. Se face în numele Tatălui, al Fiului şi a Duhului Sfânt, printr-o singură scufundare în apă - Matei 28:19; Marcu 16:16; Rom. 6:3-4; Fapte 10:47. Doctrina Bisericii Penticostale nu învaţă şi nu este de acord cu botezul făcut copiilor mici. Copiii mici sunt aduşi în Biserică pentru a se cere binecuvântarea Domnului peste ei - Marcu 10:13-16. Botezul a fost poruncit de Isus (Matei 28:19). El însuşi a fost botezat (Matei 3:13-16). Dumnezeu a confirmat botezul lui Isus (Luca 3:22), iar ucenicii l-au practicat şi învaţat (Fapte 2:38-41; 16:33; 19:1-6).

7. Botezul cu Duhul Sfânt

După ce inima a fost curăţită prin sângele lui Isus şi înnoită prin lucrarea naşterii din nou, botezul cu Duhul Sfânt este o umplere cu putere pentru slujire şi pentru mărturisirea lui Isus - Mt. 3:11; Lc. 24:49-53; Fapte 1:4-8. Acest botez trebuie cerut şi aşteptat prin trăirea unei vieţii sfinte înaintea lui Dumnezeu. Fapte 1:4-8; 2:4; 19:1-6; 1 Tes. 5:19; Gal. 5:16.Botezul cu Duhul Sfânt este trăirea unei experienţe deosebite cu Dumnezeu de care poate beneficia orice om care a experimentat în viaţa lui pocăinţa şi naşterea din nou.

8. Vorbirea în alte limbi

Este semnul iniţial al botezului cu Duhul Sfânt (Ioan 15:26; Fapte 2:4; 10:44-46; 19:1-7.) Ca dar al Duhului Sfânt, vorbirea în alte limbi este o vorbire fluentă, cursivă şi inteligibilă. (1 Cor. 14:13-22.) Cel care vorbeşte în alte limbi este pe deplin conştient. Vorbirea în alte limbi trebuie să fie în contextul unei vieţi trăite în sfinţenie. Ea trebuie să fie diferenţiată de alte vorbiri în limbi care nu sunt inspirate de la Duhul Sfânt.

9. Darurile Duhului Sfânt - 1 Cor. 12:1-11, 28, 31; 14:1.

Din Sfintele Scripturi reiese că Duhul Sfânt are daruri pe care El le împarte credincioşilor după cum voieşte (1 Cor. 11). Darurile Duhului Sfânt sunt date credincioşilor în vederea lucrării de slujire. Nu toţi credincioşii primesc astfel de daruri, însă toţi sunt chemati a le dori şi a umbla pe calea cea mai aleasă a dragostei.

10. Roada Duhului Sfânt - Rom. 6:22; Gal. 5:22-23; Efes. 5:9.

Roada Duhului este semnul unei vieţi sfinte. După ce am devenit copii a lui Dumnezeu trebuie să ne lăsăm cârmuiţi de Duhul Sfânt pentru a putea rodi. Acolo unde nu este roada Duhului Sfânt, nu poate fi o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Roada este necesară pentru identificarea relaţiei cu Dumnezeu. (1 Cor. 13:1-3; Mt. 7:20; 1 Ioan 2:9-11).

11. Semne şi Minuni

Sunt lucrări care aparţin lui Dumnezeu şi pe care El le face prin credincioşii aleşi în mod special pentru aceasta (Marcu 16:17-20; Rom. 15:18-19; Evrei 2:4).

12. Vindecarea Divină

Este dată prin jertfa Domnului Isus pentru toţi cei mântuiţi (Ps. 103:3; Isaia 53:4-5; Matei 8:17; Iacov 5:14-16; 1 Petru 2:24). Rugăciunea pentru bolnavi şi ungerea cu untdelemn este un aşezământ rânduit de Domnul Isus şi de apostoli (Marcu 6:12-13; Iacov 5:14-15). Pentru cei care cred, vindecarea intră în acelaşi plan de mântuire ca şi iertarea păcatelor. De aceea Biblia îndeamnă că în caz de boală credincioşii pot chema presbiterii să se roage pentru ei, ungându-i cu untdelemn în Numele Domnului. Aceasta nu înseamnă că cei credincioşi combat asistenţa medicală, dimpotrivă ei recunosc în ea ca fiind un instrument de vindecare în mâna lui Dumnezeu (Matei 8:16-17; Marcu 2:15-17; 16:17-18; Isaia 38:21). Cauzele bolilor pot fi păcatul, atac din partea diavolului, călcarea unor legi naturale, o pedeapsă a Domnului, bătrâneţea, o încercare îngăduită de Domnul. Căile de vindecare pot fi pe cale naturală, prin contribuţia noastră cu tratament sau odihnă, sau pe cale supranaturală în urma intervenţiei spontane a lui Dumnezeu.

13. Cina Domnului - Matei 26:26-29; 1 Cor. 11:23-26.

Cina Domnului reprezintă noul legământ în jertfa Domnului Isus, jertfa care a fost dată pentru omenirea întreagă. Cei care participă la acest act trebuie să ştie că vrednicia lor este în jertfa Domnului Isus dar se cere şi din partea lor o cercetare lăuntrică înaintea acestei lucrări. Actul cinei se poate oficia ori de câte ori este posibil, fără deosebire de zile sau dată - 1 Cor. 11:23-26.

14. Spălarea picioarelor - Ioan 13:4-17; 1 Tim. 5:9-10.

După cină Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi. Acesta nu este doar un obicei tradiţional în Israel ci şi un act care trebuie practicat în semn de umilinţă şi dragoste frăţească, conştienţi în acelaşi timp că este şi un act de slujire (Ioan 13:1-17; Fapte 2:42; 1 Tim. 5:10).

15. Zeciuiala şi dărnicia - Gen. 14:18-20; 28:20-22; Maleahi 3:10; Luca 11:42; 1 Cor. 9:6-9; Evrei 7:1-21

Din punct de vedere biblic noi nu suntem posesori, ci numai administratori a ceea ce Dumnezeu ne-a dat (Ps. 24:1; 1 Cor. 6:19-20). Dărnicia este o rânduială biblică în baza căreia fiecare credincios este dator să susţină Biserica şi lucrarea Domnului (1 Cor. 16:1; Evrei 7:4-10; 2 Cor 9:7; Luca 6:38). Învăţătura Vechiului cât şi a Noului Testament arată foarte clar că a zecea parte din venitul nostru aparţine lui Dumnezeu ( Maleahi 3:10; Luca 11:42).

16. A doua venire a Domnului Isus 

- Răpirea Bisericii.

Isus va veni în văzduh. Cei morţi în Domnul vor învia şi împreună cu cei vii care sunt copii a lui Dumnezeu vor fi răpiţi împreună cu El în nori, după ce în prealabil a avut loc procesul schimbării fizice (1 Cor. 15:52; 1 Tes. 4:15-17; 2 Tes. 2:1). Răpirea este faza care cuprinde venirea secretă a lui Isus în văzduh în vederea răpirii Bisericii Sale (1 Tes. 4:13-17; 5:9; Isaia 26:20; 1 Tes. 1:10; Rom. 5:9). Biserica va fi în cer la nunta Mielului unde va fi răsplătită (2 Cor. 5:10; Rom. 14:10; 1 Petru 4:17; 1 Cor. 3:10-15).

- Venirea vizibilă a lui Isus.

După nunta Mielului, împreună cu Mireasa Sa, va avea loc arătarea lui Isus pe norii cerului, pentru instaurarea împăraţiei de o mie de ani (Zah. 14:4; 1Tes. 4:14; 2Tes. 1:7-10; Apoc. 20:4; Apoc. 1:7). Isus intervine pentru a salva Israelul şi a întemeia Împărăţia de o mie de ani, timp în care pământul întreg va fi stăpânit de o pace deplină. În acest timp satan va fi legat (Iuda 14:15; Apoc. 5:10; 19:11-21; 1 Cor. 15:54-55). La sfârşitul miei de ani, satan va fi dezlegat. În urma multor evenimente care vor avea loc în această perioadă va avea loc judecata lui Dumnezeu cu privire la satan şi la toţi cei al căror nume nu a fost scris în Cartea Vieţii. Sentinţa judecăţii lor va fi iazul de foc, adică moartea a doua (Apoc.20:7-15). În urma acestor evenimente escatologice, pământul şi cerul vor fi reânnoite, pe tot întinsul noului Univers va locui neprihănirea, moartea nu va mai fi, va începe veşnicia lui Dumnezeu (Apoc. 21:1-5).

17 - Viaţa veşnică

Va fi răsplata pentru cei care au trăit o viaţă sfântă de neprihănire (Matei 25:46; Ioan 10:28; Rom. 6:22; 1 Ioan 5:11-13).

18 - Pedeapsa veşnică

Va fi plata pentru cei păcătoşi care nu au trăit conform voii lui Dumnezeu (Mt. 25:41-46; 2 Tes. 1:8-9; Apoc. 20:10-15).

19 - Abţinerea totală

De la fumat, droguri şi băuturi alcoolice (Efes. 5:18; Prov. 20:1; Isaia 28:7; 1 Cor. 5:11; 6:10; Gal. 5:21).

20 - Mâncare şi băutură

Ca şi oameni credincioşi se cere a fi cumpătaţi în aceste aspecte (Rom. 14:2-3, 17; 1 Cor. 8:8-13; 1 Tim. 4:1-5).

 21 - Ziua Domnului - Rom. 13:1-2; 14:5-6; Col. 2:16-17.

Isus a înviat din morţi duminica, în prima zi a săptămâni ăi Biserica primară se strângea duminica pentru serviciile divine (Ioan 20:19-26; Fapte 2:1; 20:7; 1 Cor. 16:2).

22 - Simplitatea (modestia) - Rom. 12:1-2; Iacov 4:4; 1 Cor. 9:27.

Conform cu ideea Biblică, modestia este o calitate spirituală lăuntrică, exteriorizată printr-o trăire cuviincioasă în toate aspectele vieţii. Credincioşii trebuie să urmărească a fi un exemplu pozitiv pentru societatea în care trăiesc.

23 - A nu aparţine unor secte religioase secrete Ioan 18:20; 2 Cor. 6:14-17

24 - Jurământul - Mt. 5:34-36; Iacov 5:12; Ps. 119:106. J

Jurământul este o mărturie solemnă bazată pe conştiinţă şi se depune în faţa instanţelor legale de stat (Evrei 6:16-17).

25 - Căsătoria şi recăsătoria - Mt. 19:7-9; Mc. 10:11-12; Luca 16:18; 1 Cor. 7:2, 10-11.

Căsătoria este instituită de Dumnezeu şi este legământul dintre un bărbat şi o femeie. Prin căsătorie cei doi devin un singur trup şi au datoria de a se ajuta şi iubi reciproc. Conform Scripturilor fiecare este liber să decidă cine să-i fie partenerul de viaţă cu o singură condiţie, să fie în Domnul (1 Cor. 7:38-39). Căsătoria se oficiază în Biserică numai în urma căsătoriei civile. Nu sunt admise: căsătoria unui credincios cu un necredincios, concubinajul, desfrâul, necurăţia, avorturile, prostituţia, homosexualitatea şi lesbianismul.(Rom.1:22-32; 2 Cor 6:14). Căsătoria nu se poate deslega decât în cazul când unul din cei doi a căzut în păcat de curvie (adulter) dovedit (Mt. 19:1-12) sau când unul din cei doi soţi au încetat din viaţă. Domnul Dumnezeu urăşte despărţirea, aşa că ce a unit Dumnezeu omul să nu despărţească. (Gen. 2:18-24; Evrei 13:4; Rom. 7:1-3; 1 Cor. 6:18).

26 - Postul

Este abţinerea de la mâncare şi băutură de orice fel pe un timp hotărât de fiecare în parte. El are ca scop însoţirea rugăciunii pentru apropierea de Dumnezeu.(Mt. 6:16, 17:21; Marcu 2:20; Isaia 58:1-14). 27. Atitudinea noastră faţă de alte confesiuni religioase

sursa: http://www.crestinul.ro/biserica.htm